Consumul de droguri: date și abordări științifice vs prejudecăți și stigmatizare
Toată lumea știe în ultimul timp ce e cu drogurile, cu consumatorii de droguri și ce se poate face în privința lor. De la imaginea pe care o are cetățeanul obișnuit care își extrage informațiile din presă la inițiativele legislative (mai ales cele premergătoare anului electoral), subiectul este de obicei tratat în cel mai contraproductiv mod pentru consumatorii de droguri, dar foarte folositor pentru presă și lumea politică, și există o serie de instrumente care duc la acest rezultat.
Un prim exemplu este necunoașterea subiectului și confuzia care urmează: se vorbește despre droguri fără să se facă o diferență între diferitele tipuri de substanțe și diferitele efecte asupra sănătății. Se vorbește despre consumul de droguri ca și cum ar fi echivalent cu traficul de droguri. Se vorbește despre consumatorii de droguri fără a se face diferența între cei ce fac asta în mod cronic și cei care consumă ocazional sau recreativ și, în general, se vorbește despre consumatorii de droguri ca și cum ar fi traficanți.
Al doilea pas este limbajul, loc unde ne interesează conotațiile în principal și scopul. De exemplu, e foarte greu de imaginat o propoziție care conține „drogați” și „pușcărie” prin care se face aluzie la ajutorul acordat cuiva în nevoie. În general sensul variază de la dispreț la condamnare (fie verbală, fie juridică). Lucru valabil pentru un vocabular mult mai larg, care acoperă o serie de atitudini în aceeași direcție.
Următoarea etapă, și cea mai gravă, e cea în care limbajul este pus în practică: de la reacția persoanei obișnuite care vine în contact cu consumatorii de droguri (uneori chiar în cadrul serviciilor care ar trebui să îi ajute) la legislația care se ocupă doar de pedepsirea consumatorilor și nu de crearea și finanțarea unei rețele de servicii care să îi ajute.
Trei pași simpli, dar foarte eficienți, duc la situația în care la noi practic de 30 de ani când spunem „droguri”, spunem „pușcărie”. Partea mai ascunsă aici este suferința celor care foarte greu pot găsi ajutor într-o problemă ce ține în fapt de sănătate sau a familiilor care nu prea au cui se adresa când un copil are o problemă, de exemplu[1]. Partea optimistă este că avem modele testate ale căror rezultate sunt urmărite științific – una dintre cele mai eficiente abordări este de reducere a riscurilor asociate consumului[2] (practic se înlocuiește abordarea ideală, în care dacă nu ar exista consum s-ar elimina tot restul problemelor și soluția e cea pe care o aplicăm de atâta timp, cu o abordare practică, în care nu mai cauți tradiționala rădăcină a răului, ci încerci să rezolvi problema și să ameliorezi sănătatea consumatorilor și a celor din jurul lor). Iar modelul este recunoscut și recomandat de strategiile UE[3] și României[4], de către OMS[5]; efectele acestuia sunt foarte vizibile în țări care și-au centrat politicile de sănătate publică și investițiile în sănătatea publică pe reducerea riscurilor, precum Portugalia, Cehia sau Spania.
Pe scurt, „Sprijin. Nu pedepse” conține în titlu una dintre cele mai eficiente căi de abordare a consumului de droguri. Iar dacă o schimbare în primele zone de mai sus (cunoașterea subiectului, limbajul și atitudinile pe care le atrage acesta) e mai lentă dat fiind că presupune educarea la nivel de masă, schimbarea reacției statului față de consumul de droguri de la pedepsire[6] la reducerea riscurilor ca politică de sănătate publică poate fi mult mai rapidă, mai ales dacă statul și-ar citi și aplica propriile strategii care au ca motor luarea deciziilor și crearea politicilor publice pe baza dovezilor științifice.
Și mai pe scurt, o parte importantă a sănătății publice poate fi recuperată, păstrată și ameliorată astfel:
1. trebuie create servicii dedicate consumatorilor de droguri și adecvate tipurilor de consum (ocazional sau cronic), tipurilor de substanțe și de consumatori (indiferent de vârstă – minor sau major, femeie sau bărbat etc.), servicii care să existe unde e nevoie de ele;
2. aceste servicii trebuie sprijinite financiar pentru o activitate cu personal experimentat și materiale suficiente.
E vorba de doi pași care au nevoie doar de bunăvoință, de consultarea dovezilor și de o investiție financiară minimă pentru rezultate maxime în sănătatea publică.
Cei care lucrează de ani de zile în zona adicțiilor, reuniți în rețeaua română de reducere a riscurilor, sprijină evoluția legislației spre o formă bazată pe dovezi și centrată pe drepturile omului și sănătate. Situația de astăzi e și urmare a faptului că reglementările sunt făcute prea mult din birou și prea puțin stând de vorbă cu cei afectați de droguri (consumatorii și familiile lor) și cu cei care încearcă să îi ajute și să îi redea unei societăți ce îi uită în mod activ. Chiar dacă membrii Romanian Harm Reduction Network cunosc prea bine senzația vorbitului în pustiu, RHRN rămâne un loc comun de discuții și al experiență cu deschidere spre oricine dorește schimbarea modelului de la unul punitiv la unul protector față de oameni și sănătatea lor.
Sprijin. Nu pedepse. 26 iunie 2024
| ARAS Nicoleta Dascălu nicoleta.dascalu@arasnet.ro | RHRN Dragoș Roșca drosca@rhrn.ro |
DIrecția Generală de Asistență Socială a Municipiului București
Consumul de droguri și adicțiile sunt probleme de sănătate publică și drepturile omului: consum ≠ trafic.
Dependența este o boală cronică care poate fi tratată și nu pedepsită cu închisoarea. UNODC și Organizația Mondială a Sănătății recomandă alternativele la pedepse pentru posesia și consumul de droguri prin prevenire și tratament. E nevoie și de servicii sociale acordate foștilor consumatori de droguri în recuperare și de reinserție în societate, acestea fiind la noi aproape inexistente.
În România serviciile de prevenire și tratament sunt extrem de limitate ca acoperire și resurse. Ca exemplu, Agenția Națională Antidrog estimează 20.288 de consumatori problematici de opiacee la nivelul țării, dintre care 9.030 în București. Pentru aceștia există aproximativ 1.500 de locuri la tratament substitutiv cu metadonă (iar aceste servicii se găsesc exclusiv în București, pentru restul țării neexistând nimic). Restul serviciilor de prevenire, tratament și reducerea riscurilor se împart după caz în două categorii: 1. complet neîndestulătoare sau ineficiente și 2. inexistente. Rapoartele Agenției Naționale Antidrog și secțiunea dedicată României pe pagina Centrului European de Monitorizare a Drogurilor și Adicțiilor (EMCDDA) arată situația serviciilor în România dedicate prevenirii, reducerii riscurilor și tratamentului problemelor legate de consumul de droguri.
În cadrul ultimei întâlniri a Națiunilor Unite în problema drogurilor la care România a fost parte, participanții au statuat că „recunoaștem ca parte a unei abordări complete, integrate și echilibrate a soluționării problemei mondiale a drogurilor, că trebuie pus un accent corespunzător pe persoane, familii, comunități și societate în ansamblu pentru a promova și proteja sănătatea, siguranța și starea de bine a întregii umanități”. Recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și UNODC în problema drogurilor se axează pe alternative la pedepse. European Center for Disease Prevention and Control (ECDC) și European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA) recomandă cu tărie funcționarea optimă și suficientă a serviciilor de prevenire, tratament și reducerea riscurilor în vederea reducerii infectărilor cu HIV și hepatite prin intermediul consumului de droguri.
E nevoie de mutarea accentului pe sănătatea publică și drepturile omului și implicarea statului și societății civile. Este nevoie de o asociație a familiilor care s-au aflat sau se află în situația de a avea un membru dependent, o asociație care să reprezinte un argument pentru ca politicile din România să considere consumul de droguri și dependența probleme de sănătate publică și de drepturile omului. Este nevoie de de educație și informații (atât pentru consumatori, cât și pentru familile lor), este nevoie de servicii de prevenire (atât pentru consumatori, cât și pentru familile lor), este nevoie de servicii suficiente de tratament. Argumentele sunt multiple, dar noi vom prezenta doar o picătură din realitatea traită de persoanele dependente și familiile lor. Interviul de mai jos este realizat cu un părinte care ne prezintă (cu păstrarea confidențialității) drama prin care a trecut familia. Am ales să nu edităm și să nu excludem nimic din discuție pentru a gusta din realitatea așa cum este resimțită de prea mulți oameni (inclusiv stigmă și prejudecăți).
Trailer:
Interviul complet:
Comments are closed.